La Dognecea se ajunge greu. Noi am luat-o prin Reşiţa crezând că drumul e mai bun, dar ne-am trezit pe un drum forestier. Nu ne-a părut rău deoarece peisajele au fost frumoase, iar Fordulică s-a descurcat prin noroaiele din pădure. Prin Bocşa e astfalt bun, dar cu greu trec două maşini una pe lângă alta.  Dognecea e un sat … interesant, unde jegul şi gunoaiele se contopesc armonios cu natura, iar coşmeliile dărăpănate de chirpici stau mândre lângă căsuţele cu gip în poartă. Dacă căutaţi relaxare, aer curat şi privelişti care să bucure ochiul opriţi-vă la intrare. Daţi o tură pe la balta cu nuferi şi odihniţi-vă ciolanele pe un şezlong la lacul cel mare. Încercaţi eventual o tochitură dogneceană la terasa de lângă lac. Dacă aveţi chef de senzaţii tari traversaţi satul cu maşina. Podurile improvizate din foi înguste de tablă  vă vor satisface setea de adrenalină, iar localnicii se vor grăbi să vă încurajeze: “dă-i că trece!” . La capăt vă vor întâmpina nişte mormane de gunoi care aşteaptă probabil următoarea viitură. Sau următorul Potop.

Mai multe poze pe blog-ul lui Eugen sau la Costel